Mărturisesc
spășit că n-aș putea lucra în publicitate și, dacă aș fi rămas în avocatură, aș
fi fost o avocată muritoare de foame. Pentru că nu pot să vând ce nu-mi place
sau în ce nu cred și nu pot apăra ce n-am certitudinea că este drept. Ăsta este
motivul pentru care, deși a trecut destul timp de când am vizitat Șimleu
Silvaniei, n-am scris nimic despre el: n-am putut să aduc niciun argument în
sprijinul îndemnului de a-l vizita, cum am făcut cu Porolissum, de exemplu. Sau
cu Alba Iulia. Dar m-am mai gândit și am ajuns la concluzia că
istoria orașului n-are nicio vină că actuala administrație l-a lăsat în
paragină, iar oamenii trebuie să știe ce are de oferit, din punct
de vedere istoric.
În concluzie, mergeți să vizitați Șimleul! Nu trebuie să vă placă orașul. Trebuie să vă placă istoria lui.
Aşezat la poalele dealului Măgura, oraşul Şimleu Silvaniei a fost atestat
documentar pentru prima dată în anul 1251, când, într-un document emis la
Alba-Iulia, se aminteşte de „Vathaşomlya” – prima denumire cunoscută
a localității. La 1251, Vatha, împreună cu fiii săi, Pauşa şi Dionisie, au vândut
moşia Şimleu palatinului Roland şi magistratului Mauriciu din familia Pok, pentru suma de 100 de florini.
O ipoteză este că denumirea reală a localității a
fost „Vatha Solyomvar” (Cetatea Şoimului a lui Vath).
În anul 1429, devine târg şi este cunoscut sub
denumirea de „Oppidum Şomllyo”.
Istoria medievală a Şimleului este strâns legată
de familia Báthory, familie princiară, care a jucat roluri importante în
istoria transilvăneană. Cetatea Şimleu intră în posesia familiei mai sus
amintite în urma căsătoriei lui Báthory Laszlo cu Medgyesaljai Anna, în anul
1351, devenind reşedinţa principilor ardeleni din familia Báthory.
Construirea castelului cetate din centrul oraşului,
reşedinţa familiei nobiliare Báthory şi centrul unui întins domeniu feudal,
datează, cel mai probabil, de la mijlocul secolului XV.
Acesta cuprindea 50 de localităţi, din care 2 erau
târguri (Şimleu Silvaniei şi Crasna) şi 48 erau sate (37 sate româneşti și 11
maghiare).
De-a lungul vremii, cetatea şi oraşul au suferit
numeroase atacuri şi devastări din partea turcilor şi tătarilor, cele mai
pustiitoare fiind cele din anii 1594 şi 1668. Ultimul atac a marcat şi
începutul declinului cetăţii, care, în anul 1774, ajunge în proprietatea oraşului.
Şimleul a constituit un centru important, vizat de
răsculaţii curuţi, şi locul de unde generalul Iosif Bem a pornit în anul 1848
acţiunile militare pentru ocuparea oraşelor de pe Someş: Jibou, Dej şi Cluj.
În anul 1854, este cunoscut ca Szilagy – Şomlyo.
Ce se poate vizita:
CETATEA BATHORY
Cetatea Bathory datează din anul 1532, fiind reședința
familiei nobiliare a Bathory. Ansamblul reprezintă, de fapt, un castel
rezidențial, și este alcătuit din două incinte fortificate. Se mai pot întrezări
două turnuri, un bastion, o poartă de intrare și o parte din zidurile de
apărare. Cel mai important membru, al cărui destin se leagă de cetatea de la
Șimleu, este Istvan Bathory, principe al Transilvaniei și unul dintre cei mai
importanți regi ai Poloniei.
Construirea castelului datează de la începutul secolului
al XVII-lea. Devenind reședința familiei nobiliare, a fost înconjurat de un
șanț de apărare, iar accesul în castel se făcea pe un pod mobil aflat în fața
porții de intrare în cetate, la etaj aflându-se sala festivă. În bastioane, se găsea
închisoarea formată din două încăperi. Rămășițele acestui castel s-au degradat
treptat, procesul fiind accelerat și de războiul dintre curuți și lobonți.
Turnul de poartă al cetății are o încărcătură istorică
aparte. El face parte dintr-un ancandrament renascentist cu blazonul familiei
Bathory. Este și locul pe unde intră Mihai Viteazul după Guruslău și ocupă
această cetate, după ce l-a înfrânt pe Sigismund.
“Conform unei legende locale, cei trei dinți din blazonul
familiei Bathory se explică prin faptul că Istvan a ucis în tinerețe un balaur
care locuia într-o peștera situată într-unul din versanții dealului Popos, de
pe malul stâng al Crasnei, deasupra orașului. Istvan a umplut mai multe blănuri de oaie cu var nestins, balaurul a mâncat respectivele oi, după care a coborât
la Crasna să bea apă. În momentul în care a băut, varul a început să se stingă
în el și a ucis bestia. Principele i-a scos trei dinți, ce au ajuns pe blazonul
familiei”, povestește Csok Zsolt, arheolog, originar din Șimleu Silvaniei.
În prezent, cetatea e o ruină și totul miroase a urină.
(Na, că am făcut și o rimă).
Surse:
CASA MEMORIALĂ IULIU MANIU
Când vine vorba despre Iuliu Maniu, cuvintele sunt
sărace. Am încercat să scriu despre sentimentul care mă încearcă atunci când
vorbesc despre el, dar nu-mi vin cuvintele. Am tot scris și șters de câteva
ori, până am decis să nu mai spun nimic, pentru că nu pot.
Toată lumea știe de Bădăcin, dar puțini știu că marele
bărbat de stat s-a născut în Șimleu. Casa lui natală se afla în reabilitare
când am fost eu acolo și urmează (sper) să se deschidă pentru vizitare în
viitorul apropiat. Vreau să cred că nu e nevoie să dau detalii despre cine a
fost Iuliu Maniu.
Casa se află pe str. 1 Decembrie 1918, nr. 19, Șimleu Silvaniei, jud. Sălaj.
MUZEUL HOLOCAUSTULUI
Am lăsat la urmă Muzeul Holocaustului, nu pentru că ar fi
cel mai puțin important, ci, din contră, pentru că este un subiect peste care nu se poate
trece cu ușurință. Holocaustul este o mare pată neagă, o imensă pată neagră pe
obrazul omenirii, iar România are partea ei de vină.
Muzeul Holocaustului se află în incinta Sinagogii din
Șimleu. Nu cred că are foarte mulți vizitatori, pentru că nu e deschisă tot
timpul. La intrare, e afișat un număr de telefon, la care trebuie să suni dacă
vrei să vizitezi. Din fericire, când am fost noi, omul care se ocupă de muzeu lucra
ceva în curte, așa că n-a trebuit să așteptăm. Vizita m-a lăsat cu lacrimi în
ochi și cu genunchii tremurând. Fotografiile sunt mult mai expresive decât cele
din Sighet, iar informațiile sunt mult mai multe. Sunt informații despre toate ghetourile din România, și au fost extrem de multe. Mai multe decât știam eu.
Evreii din județul Sălaj au fost concentrați în fabrica
de cărămidă ”Klein” din Cehei, situată cam la 5 km de Șimleu Silvaniei, într-o
zonă mlăștinoasă și izolată, făcând din acest lagăr unul dintre cele mai
cumplite locuri de detenție destinate evreilor transilvăneni. În lagăr au fost
concentrați aproximativ 8.500 de evrei din districtele Crasna, Cehu Silvaniei,
Jibou, Supuru de Jos, Șimleu Silvaniei, Tășnad, Zalău, aparținând județului
Sălaj.
Terenul părăsit al fabricii de cărămidă ”Klein”, în care a
fost amplasat lagărul, avea 700 m lungime și 200 m lățime, în mijlocul său fiind
o groapă mare cu apă, în care creștea trestie. Fabrica propriu-zisă era compusă
dintr-o clădire cu trei camere, dintr-un cuptor de ardere a materialelor
fabricate și din două șoproane fără pereți laterali. Au mai fost construite în
grabă încă 25 de barăci fără pereți laterali, după aducerea evreilor în
incintă. Cu toate acestea, adăposturile improvizate au fost insuficiente,
astfel încât, din cei circa 8.500 de evrei concentrați, în jur de 3.500 au rămas
afară sub cerul liber, în ploaie și în vânt. Unii dintre aceștia și-au făcut un
fel de corturi din hainele lor prinse cu pari, însă comandantul lagărului,
Krasznai László, i-a obligat să le desfacă și să facă față intemperiilor fără
niciun adăpost. Perimetrul lagărului era împrejmuit cu un șanț cu sârmă ghimpată,
păzit de jandarmi.
În incinta lagărului, existau o fântână cu apă potabilă și
una cu apă cu colibacili. Evreilor le era interzis să bea apă din prima,
aceasta fiind rezervată exclusiv pentru cei din comandamentul lagărului. Toți
deținuții au băut apă doar din cea cu colibacili, îmbolnăvindu-se de diaree și
de enterocolită în proporție de peste 80%. Alimentația era precară (o
ciorbă și 80 de g de pâine pe zi), deținuții fiind complet înfometați și
însetați. Mulți culegeau resturile aruncate de jandarmi pentru a-și potoli
puțin foamea. După o perioadă, au fost aduse în apropierea lagărului câteva
vaci cu lapte, dar, până la urmă, acesta a fost consumat de jandarmi, neajungând
la deținuții înfometați. Creștinii din Cehei, care încercau să ajute, erau împușcați.
Cu toate acestea, câțiva copii ai locuitorilor din Cehei s-au strecurat
neobservați de paza lagărului și le-au aruncat deținuților pachete cu alimente.
Condițiile sanitare au fost deplorabile, cele mai
afectate fiind femeile și copiii, care s-au îmbolnăvit grav, inclusiv de febră
tifoidă. Femeile gravide au născut singure, direct pe pământul gol și umed.
Pentru necesitățile fiziologice existau două șanțuri săpate în mijlocul
lagărului, în care evreii erau obligați să își facă nevoile în văzul tuturor.
Evreii au fost fotografiați în timp ce își făceau nevoile, de către comandantul
Krasznai László, iar fotografiile au fost expuse în Șimleu, în vitrina unei librării,
pentru a expune public așa-zisa depravare și lipsă de morală a deținuților.
Sub coordonarea lui Krasznai László, jandarmii i-au
torturat cu brutalitate pe deținuți (spânzurare de mâini și lovirea cu bastoane
de cauciuc, lovire în testicule) și au violat multe femei, unele dintre acestea
rămânând gravide.
Deportarea evreilor din lagărul din Cehei / Șimleu
Silvaniei la Auschwitz a avut loc între 31 mai și 6 iunie 1944, în 3
transporturi. Ca urmare a torturilor, a hranei necorespunzătoare și a
condițiilor deplorabile din lagăr, evreii din Cehei / Șimleu Silvaniei au ajuns
la Auschwitz aproape epuizați fizic și au fost selectați în proporție de 70%
pentru gazare.
#neverforget
Sursă:
