Nu există om care să fi trecut prin Cluj și să nu știe unde
este biserica lui Matia (care, spre surprinderea multora, nu se traduce în
română prin „Matei”). Cât despre clujeni, well, noi ne întâlnim, de vreo 4
generații, „la coada calului”, iar viețile noastre se împletesc cu biserica de
mai bine de 600 de ani.
Mi-ar plăcea ca zidurile clădirilor să poată vorbi. Bine,
mie oricum îmi vorbesc, dar mai șoptit, așa, trebuie să ciulesc urechile bine,
să fac un pic de efort. Mi-ar plăcea să vorbească tare și răspicat când trec pe
lângă ele, să-mi povestească despre cum era pe vremea lor. Cum erau oamenii,
cum era viața. Cred că cel mai bine se poate învăța istorie de la ziduri și
morminte.
Am un obicei: când văd câte o clădire foarte veche
(biserică, ziduri de cetate, turnuri; case nu, că alea sunt zugrăvite des) le
dau roată, pentru că, în general, găsesc inscripții pe ele, scrijelituri ale
oamenilor din veacurile trecute, care, la fel ca cei de azi, n-au putut trece
pe lângă o clădire fără să scrie pe ea ”Gheorghe a fost aici în
anul....”.
Așa am făcut și cu biserica St Mihaly și am avut dreptate.
Este plină de dovezi ale trecerii oamenilor pe-acolo. Cea mai veche pe care am
văzut-o era de prin 1600 și ceva. Din păcate, telefonul meu face poze ca o
cizmă, așa că, deși le-am fotografiat, nu s-a văzut mai nimic. Dar
închipuiți-vă ce-ar putea spune zidurile astea dacă ar putea vorbi! Mai ales că biserica a văzut o grămadă de execuții publice, care s-au ținut în fața ei (de exemplu,
aici și-a decapitat Sigismund Bathory dușmanii conspiraționiști, în 1594, în
timp ce el privea de la balconul unui palat de peste drum).
Biserica lui Matia, mai cunoscută ca biserica
romano-catolică Sf. Mihail (Kolozsvari Szent Mihaly templom; Klausenburger
Michaelskirche) este inima orașului. Toată viața noastră, de aproape 700 de
ani, se învârte în jurul ei.
Regele Matia Corvin a fost botezat aici, în biserica la a
cărei reconstrucție va participa mai tarziu, iar regina Izabella i-a oferit
aici coroana regelui Ferdinand I. Principii Transilvaniei, Bathory Zsigmond,
Rakoczi Zsigmond, Bathory Gabor si Bethlen Gabor au fost confirmați în funcții
tot în acest lăcas.
Construcția bisericii a început în 1348-1349, pe locul unui
cimitir din sec. XII-XIII, după ce regele Carol Robert de Anjou a acordat
Clujului statutul de oraș și autonomia ecleziastică (adică libertatea de a-și
alege preotul), în 1316, iar lucrările au fost terminate după 1419, în timpul
domniei lui Sigismund de Luxemburg. Dovada este blazonul de deasupra porții, în
centrul căruia se află stema Imperiului Romano-German, flancată de cea a
Ungariei în dreapta și de cea unificată a Ungariei, Boemiei și Germaniei în
stânga. În 1445, blazonul a fost secționat, pentru a face loc statuii Sf
Mihail, pentru că, în ziua în care era celebrat acest sfânt, orașul și-a
recăpătat privilegiile pierdute din cauza participării la Răscoala de la
Bobâlna, din 1437.
In 1489, biserica a fost cuprinsă de un incendiu, fiind
restaurată prin grija lui Matia Corvin.
Un alt incendiu a distrus turnul gotic în 1697, reconstruit
mai târziu, între 1742 și 1744, în stil baroc. Din 1545, biserica a revenit
reformaților, care au distrus pictura, iar între 1566 și 1616, unitarienilor.
Abia dupa aceasta dată, ea a redevenit biserică a catolicilor, iar parohul Biro
Janos s-a îngrijit de restaurarea interiorului în stil baroc. Amvonul și
altarele au fost sculptate de doi meșteri renumiți, Anton Schuchbauer și
Johannes Nachtigall. Catolicii au reconstruit turnul baroc, dar și acesta a
fost distrus de trăsnet, în 1763, iar apoi de un cutremur. În 1837, începe
reconstruirea turnului în stil neogotic, separat de biserică.
În ceea ce privește altarele, biserica a avut nu mai puțin
de 11: 5 altare gotice din perioada medievală, 5 baroce, construite între
1725-1759, dintre care doar două mai pot fi găsite azi în biserică, și un altar
neogotic, din 1870, utilizat și în prezent.
Orga bisericii e cea originală, din sec XVIII.
Pe partea dinspre Piața Unirii, sus, pe zid, se află o
statuie fără cap, în legătură cu care circulă două legende: prima legendă spune
că ar fi vorba de copilul unuia dintre meșterii care au lucrat la construcția
bisericii, care, jucându-se pe schele, a căzut și s-a rănit grav, iar pentru a
fi scutit de agonie, i s-a tăiat capul, care s-a rostogolit în fundația
bisericii și n-a mai fost găsit niciodată. Legenda spune că numai după moartea
copilului a putut fi ridicată biserica. Cea de-a doua legendă, mult mai
plauzibilă, spune că statuia ar aparține Sf. Rohus, care avea ca misiune
protejarea orașului, și care și-a pierdut capul în timpul unei furtuni.
Nu știu dacă următoarea informație mai este de actualitate sau
nu, având în vedere faptul că, în ultimii 2 ani, au avut loc ample lucrări de
restaurare a bisericii și, din câte am auzit, au fost și arheologii pe-acolo,
dar o prezint, totuși. Dacă are cineva informații actuale cu privire la cripte,
în sensul că au fost lăsați arheologii să se joace în cripte, îl rog frumos să
spună, pentru că, pentru mine, e Sfântul Graal.
So, se pare că biserica St Mihaly este singura din
Transilvania ale cărei cripte nu au fost încă exploatate de arheologi.
Istoricii afirmă că, în subsolul bisericii există o criptă din Evul Mediu,
plină cu mormintele elitei orașului din acea vreme și cu obiecte de patrimoniu
de mare valoare, însă preoții susțin că nu știu nimic despre asta.
După ce a fost restaurată timp de mai bine de 2 ani, anul acesta
a fost parțial deschisă publicului și se poate vizita. Când va fi gata, va
putea rivaliza cu orice monument european.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu