Cred că tuturor ne-au plăcut poveștile cu prinți și prințese, în copilărie. Unora, cum sunt și eu, ne mai plac și acum, când suntem adulți. Poveștile ne mai scot din rutina și din viteza cu care ne trăim viețile, împărțiți cum suntem între joburi, case și copii. Și cine ar putea să spună povești mai frumoase decât castelele și palatele de demult, în care nobilii de odinioară și-au dus viețile luxoase?
Dacă veți avea, vreodată, chef să vă urcați în mașină sau în tren și să faceți un tur al Clujului și împrejurimilor, vă sfătuiesc să nu ratați aceste minuni arhitecturale, unde vă puteți lăsa imaginația să zburde veselă, transformându-vă pe voi înșivă în prinți, prințese sau cavaleri. Mie îmi place să fac un exercițiu de imaginație și să mă gândesc cum ar fi fost să trăiesc acum câteva sute de ani, care ar fi fost viața mea și cum mi-aș fi petrecut timpul.
1. PALATUL BANFFY CLUJ-NAPOCA
Palatul Banffy este cel mai important edificiu istoric al Clujului și o bijuterie arhitecturală în adevăratul sens al cuvântului. A fost construit în perioada 1773-1786, la comanda contelui Gyorgy Banffy, guvernator al Transilvaniei, în stil baroc, de către arhitectul german Johan Eberhardt Blaumann, care a primit salariul pe 100 de ani. Frontispiciul rococo are blazonul familiei Banffy și statui ale unor
personaje din mitologia romană: Marte, Apollo, Diana, Perseu, Minerva și
Hercule.
Palatul Banffy avea zeci de camere, cele de la parter fiind destinate bucătăriei, depozitelor și locuințelor servitorilor, în timp ce la etaj erau locuințele destinate membrilor familiei, dar și cele de oaspeți sau în care erau organizate baluri.
Un alt nobil clujean, Josika Miklos, descria, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, cum arătau încăperile Palatului Banffy, care aveau pe pereți "carpete din mătase roșie de damasc ardelean". Camerele membrilor familiei erau pline de mobilier greu, din lemn sculptat, de oglinzi venețiene și tablouri de mari dimensiuni. Din păcate, mobila a dispărut fără urmă, singura amintire a modului de viaţă extravagant al familiei Bánffy fiind
o sanie aurie uriaşă, ornată cu un grifon imens, care se găseşte în
adâncul depozitelor.
Palatul era plin de oaspeți de rang înalt, în anul 1817 guvernatorul avându-i ca oaspeți pe împăratul Francisc I și pe soția sa
Karolina Auguszta, care au fost în vizită în Transilvania, dar a fost
oaspete aici și arhiducele Miksa. Palatul a fost vizitat de împăratul și
regele Franz Joseph, de două ori, în 1852 și în 1887.
Bibliografie:
2. CASTELUL BANFFY DIN BONȚIDA
Castelul Banffy din Bonțida este favoritul meu, se află în reabilitare din 1999 și se pare că lucrărilevor mai dura câțiva ani, pentru că toate componentele se fabrică manual, după planurile originale. El este, de asemenea, și locația în care, de mai mulți ani, se desfășoară Festivalul Electric Castle și o parte din TIFF.
Supranumit, în perioada sa de glorie, Versailles-ul Transilvaniei,
castelul a fost construit treptat, începând din secolul al XVI-lea,
câștigându-și aspectul final la mijlocul secolului al XIX-lea. Familia
Banffy a intrat în posesia domeniul de la Bonțida în secolul al XIV-lea,
prin donație regală. Cele mai importante etape ale construcției sale au
fost cele realizate în stil renascentist și baroc, dar reședința
nobiliară transformată în ansamblu castelar păstrează și elemente din
perioada rococo, clasicistă și neogotică. Până la începutul secolului al
XIX-lea, castelul renascentist, fortificat cu ziduri și turnuri, putea fi
accesat prin turnul de poartă de șapte niveluri. La mijlocul secolului
al XVIII-lea, reședinței i s-a adăugat o curte de onoare barocă,
clădirile acesteia adăpostind școala hipică și grajdul. Din materialul
de construcție obținut prin demolarea turnului de poartă, familia a
construit moara din apropiere, care a fost folosită de comunitatea locală până în anii
1960. Ca rezultat al lucrărilor de construcție din secolul al XVIII-lea, a
fost creat un parc francez, care mai târziu a fost reamenajat în parc
romantic. Mulțumită acestuia, aripa către parc a fost refațadizată în
stil neogotic.
Fundația Transilvania Trust din Cluj-Napoca are grijă de castel începând
din 2001, care în 2008 a fost retrocedat familiei Banffy. Fundația a
demarat lucrări de restaurare extinse, desfășurate în principal în
cadrul Programului de specializare în reabilitarea patrimoniului
construit, la care sper să contribui și eu, ca voluntar, la vară.
Se povestește prin sat că, prin anii 70, regizorul Liviu Ciulei a filmat la castel câteva cadre din filmul Pădurea Spânzuraților și, pentru că avea nevoie de un foc, a dat foc unei aripi a castelului. Deși focul a durat doar câteva minute, pagubele au fost însemnate.
Din anul 2001, în fosta bucătărie a castelului, acum renovată, funcționează o cafenea culturală, iar parcul și lacul din spatele castelului sunt ideale pentru picnicuri sau pentru relaxare.
Bibliografie:
3. CONACUL GOGA DIN CIUCEA
Avocatul Miklos Boncza s-a căsătorit cu fiica surorii sale, după ce
i-a ridicat, la sfârșitul secolului 19, un mic castel la Ciucea, o
localitate aflată la 70 de kilometri de Cluj, spre Oradea. Din relația
lor s-a născut o fiică, Berta, care-și mai
spunea și Csinszka. Csinszka s-a căsătorit cu Ady Endre, pe care-l
curtase ani de zile, prin corespondență, în ciuda faptului că era cu 17
ani mai tânără decât el, fiind atrasă de poeziile poetului maghiar.
Nunta lor a avut loc în 1915 – la Budapesta, în secret, pentru că
tatăl fetei nu era de-acord. În cele din urmă i-a lăsat, însă, să
trăiască într-o clădire auxiliară a castelului pe care-l construise la
Ciucea – clădirea care și azi se numește Casa Ady Endre. Au stat puțini
ani aici – trăiau modest, poate și pentru că Ady Endre avea unele vicii.
Și era și bolnav. Așa că în 1917 s-au mutat la Budapesta, unde Ady
Endre a și murit, 2 ani mai târziu, în 1919. În lipsa lor, castelul a
fost vandalizat. În 1920, Csinszka i-a scris lui Octavian Goga, care fusese un
prieten foarte apropiat al lui Ady Endre, cu rugămintea de a cumpăra conacul.
Goga a acceptat pe loc, deși nu avea bani suficienți și locul era,
practic, o ruină. Dar a împrumutat bani de la Banca Agrară (280 de mii
de coroane), apoi și-a convins soția, Veturia – “O văduvă nu se refuză și cînd acea văduvă este văduva lui Ady Endre, cumpăr proprietatea chiar dacă ar fi să o fac cadou cuiva.”
După moartea poetului, soția sa, Veturia, a donat conacul statului român, cu condiția să fie lăsată să locuiască în el până la moarte, iar conacul să fie transformat în muzeu.
Vreme de 20 de ani, Veturia Goga a lucrat la Mausoleul Iubirii, locul de
veci al său și al soțului său. Inițial, l-a abordat pe Brâncuși pentru
acest proiect, dar, neavând răbdare să-l aștepte, a apelat la un alt
arhitect. De fapt, a durat 20 de ani realizarea mozaicului de pe
Mausoleu, pe care Veturia l-a făcut cu mâna ei.
Astăzi, Conacul este un muzeu dedicat celor doi soți, cu exponate extrem
de valoroase, unele inestimabile. Se găsesc, pe cele două etaje ale
clădirii, tablouri ale unor pictori celebri, un scrin al lui Avram
Iancu, un pian la care au cântat Dinu Lipatti și George Enescu, o tapiserie de Lyon din secolul 18, o masă
persană. Mai există dormitorul familiei Goga, care a fost conservat – cu
un pat mic, pentru că soții Goga erau mici de înălțime – biroul
poetului cu câteva dintre obiectele pe care le folosea zilnic și o
bibliotecă de peste 6.000 de volume.
Bibliografie:
4. CETATEA BOLOGA
Construită, cel mai
probabil, la sfârșitul secolului XIII, cetatea avea rolul de a
supraveghea drumul care duce de-a lungul văii Crișului Repede. A fost
atestată documentar pentru prima dată în 1304, sub numele de Sebuswar,
fiind un punct important pe drumul sării. 
În
1399, Sigismund de Luxemburg îi donează cetatea Bologa lui Mircea cel
Bătrân, în același timp cu cetatea Bran, aceasta devenind un refugiu
pentru domnitor și pentru populația locală în momente de restriște.
Pentru Vlad Țepeș, nepotul lui Mircea cel Bătrân, Bologa a reprezentat
refugiul copilăriei.
Din
cauza puterii economice și strategice pe care o avea cetatea, sultanul
Mehmed al IV-lea a dat ordin, în 1699, pentru demolarea cetății. Acest
ordin a fost retras ulterior, după o donație consistentă făcută Înaltei
Porți.
Cetatea Bologa a fost considerată o proprietate valoroasă, de care
aparţineau numeroase sate, locuri de vamă, întinse locuri de păşunat şi
chiar şi târgul de la Huedin. Pe domeniul cetăţii au fost semnalate
chiar şi locuri de extracţie şi de spălare a aurului.
Cetatea este în reabilitare de anul trecut. Abia aștept s-o văd în toată măreția ei de odinioară.
5. CETATEA LITENI
Atestată documentar din anul 1324, sub numele de Castrum Leta, cetatea a avut un trecut foarte zbuciumat. În anul 1405, împăratul Sigismund de Luxemburg a dăruit cetatea orașului Cluj.
A fost
grav avariată ca urmare a exploziei magaziilor de pulbere din
subteranele cetății la 12 februarie 1562, în urma unui asediu. În 1569
ruinele și pădurile aferente din vecinătate au fost dăruite lui Geczy
Janos care a făcut cetatea din nou locuibilă, descendenții lui locuind
aici timp de un secol (până aproximativ în a doua jumătate a secolului
al XVII-lea). Numeroase legende se leagă de numele Geczy (numele
"Cetatea Geczy" vine din aceasta perioadă). Nu există date precise
asupra datei și cauzelor abandonării definitive a cetății, dar este
probabil că aceasta s-a petrecut în timpul luptelor curuților conduși de Francisc Racoczi al II-lea, la începutul secolului al XVIII-lea.
Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 094), cetatea apare sub numele de „Altes Schloß” (“Vechiul Castel”).
Deși pare ciudat, drumul cel mai scurt până la cetate nu este prin Liteni, ci prin satul Moara de Pădure și, din păcate, nu este marcat în niciun fel.
Traseu: Cluj-Napoca – Florești – Luna de Sus – Vlaha – Săvădisla –
Lita – Liteni – Săcel – (cotiți la dreapta pe 107N – drumul spre Valea
Ierii) – Moara de Pădure.
Bibliografie:
