Dacă n-ai mașină, vizitarea castrului Porolissum, din satul Moigrad, comuna Mirșid, jud. Sălaj, îți e interzisă. La fel cum îți sunt interzise cele mai multe obiective turistice din țara asta. Dacă intri pe net, să vezi cum poți ajunge într-un anumit loc, vei vedea că majoritatea indicațiilor conțin cuvintele „cu mașina„. „De la localitatea X faci dreapta pe DN bla bla, mai mergi 30 de km pe un drum desfundat și parchezi în locul Y, la 5 metri de obiectivul turistic, să nu cumva să faci scurtă la glezne„. Pentru că, nu-i așa, în țara în care vreo 75% câștigă salariul minim pe economie, autorităților nu le rentează să furnizeze transport public regulat între localități, pentru că toți au mașină. Canalizare nu au, semnal la telefon așa și așa, apa o scot din fântână, dar au mașină. Așa că transportul public nu mai e necesar. Oricum, chiar și în orașele mari, pietonul e cantitate neglijabilă. Dar să revenim la oile noastre.
Am reușit să vedem castrul Porolissum prin bunăvoința unui prieten (koszi, Feri), care ne-a așteptat la Românași și ne-a dus cu mașina până la castru și de acolo în Șimleu. Cum am petrecut în Șimleu o să vedeți zilele următoare.
Nu pot să descriu cum arată zona în care se află
Porolissum. Vocabularul limbii române nu are suficiente cuvinte pentru asta.
Trebuie neapărat să mergeți! E efectiv Raiul pe pământ. Ai impresia că s-a
oprit timpul, a dispărut totul din jur și ai rămas doar tu, să contempli
liniștea aia aproape nepământeană. Singurele sunete care se aud sunt ale
cosașilor, care fac concurs de sărituri prin iarbă, iar fluturii se lovesc, pur
și simplu, de tine, atât sunt de mulți. Iar priveliștea....ei bine, priveliștea
e ceva ce eu, antitalent fiind, n-am putut fotografia cum trebuie. Ce să mai
vorbim? E Raiul. Deși ambii mei companioni au trăncănit aproape non stop, tot
am reușit să mă încarc cu energie pozitivă de la locul acela absolut mirific.
În ceea ce privește situl, asta e altă poveste. Aruncă un
pasionat de arheologie, ca mine, într-un loc ca ăsta, și o să înceapă să
bălească, gândindu-se câte minunății mai sunt de descoperit acolo. După mintea
mea, m-aș fi așezat pe jos să scormonesc un pic, noroc că m-a trezit amicul
Feri la realitate.
Din păcate, am dat și peste niște ghiolbani, pe care a
trebuit să-i dau jos de pe zidurile amfiteatrului, unde se urcaseră să-și facă
poze, și să le explic de ce nu ne cățărăm ca sălbaticii pe niște ziduri vechi de
2000 de ani.
Și acum, un pic despre castru:
Suprafața totală a sitului este de aproximativ 500 ha,
din care a fost cercetată o suprafață de sub 10%. (Vă dați seama ce mai există
acolo? Doaamne! Vreau la săpături!!!).
Capitală a provinciei romane Dacia Porolissensis,
Porolissum a fost fondat, probabil, în vara anului 106 p. Chr. Certificatul de
naştere al aşezării este reprezentat de diploma militară, descoperită aici.
Eliberată la 10 august 106 p.Chr., aceasta se prezintă sub forma a două plăcuţe
de bronz cu inscripţii în limba latină, certificând dobândirea cetăţeniei
romane de către Marcus Ulpius Novantico, soldat într-o unitate militară a armatei
romane din provincia Dacia.
Toponimul Porolissum, apreciat ca fiind de origine
dacică, înseamnă "loc de trecere", "trecătoare", și este în
strânsă legătură cu prezenţa în vecinătate a trecătorii "Poarta
Meseșeană" - importantă cale de acces între spaţiul pannonic şi cel
transilvan. Trecătoarea a avut o deosebită importanţă strategică şi militară,
încă din antichitate.
Porolissum s-a dezvoltat ca o aşezare civilă în jurul
castrului militar roman, devenind mai apoi un prosper oraş de graniţă, cu un
important potenţial economic, comercial şi de producţie, dar și un puternic
focar de spiritualitate romană. Porolissum a dobândit statutul de municipium,
în perioada împăratului Septimius Severus (193-211).
Intrarea în complexul arheologic se face acum exact pe
locul intrării în oraşul roman de acum peste 1800 de ani, unde era amenajată
prin faţa vămii. Aici a funcţionat postul vamal de la Porolissum. Este prima
construcţie de acest fel cunoscută în întreg Imperiul Roman. Ea se găsea la
intrarea în oraşul propriu-zis, oficiul vamal de la Porolissum fiind, practic,
unul de frontieră. Funcţionarii vamali erau sclavi care şi-au lăsat numele
imortalizate pe monumente din piatră, descoperite în clădire de către
arheologi.
Urmând ductul drumului roman, cea dintîi clădire romană
civilă, care poate fi vizitată, este templul zeului Liber Pater şi, mai apoi,
al zeului oriental Bel. Până la Porta Praetoria, pe partea stângă a drumului,
se pot vizita alte patru-cinci clădiri, care aveau diferite destinaţii:
comerciale (prăvălii, taverna), locuinţe.
Construit din piatră, pietriş de râu sau blocuri masive
de piatră aşezate pe o fundaţie solidă, drumul roman a reprezentat unul din
elementele de bază în organizarea Imperiului Roman. Bogata şi densa reţea de
drumuri construite de către romani asigura o rapidă circulaţie a trupelor, a
oamenilor, înlesnind legături comerciale şi culturale între provinciile
Imperiului.
Castrul de pe vîrful dealului Pomăt are un plan
patrulater, pe fiecare latură aflându-se câte o poartă, cu o altă denumire. Porta
praetoria constituia calea de acces cea mai importantă în castru, ea
fiind, de fapt, intrarea rezervată oficialilor. Este acum punctul de atracţie
maximă pentru turişti.
De la fiecare poartă pornesc drumuri spre centrul
castrului. În locul în care aceste drumuri se întîlnesc, se află clădirea
comandamentului (principia). Acesta este cel mai mare castru pentru trupe
auxiliare din Provincia Dacia. Din acest punct pot fi vizitate porţile laterale
Sinistra şi Dextra. În spatele comandamentului, poate fi urmat ductul Viei
Decumana, spre poarta cu acelaşi nume.
Amfiteatrul roman este cea mai mare clădire publică
cunoscută în Dacia romană, cu o capacitate de aproximativ 5500 de spectatori.
În incinta amfiteatrului aveau loc lupte de gladiatori,
acrobaţii, jocuri scenice mitologice ş.a.
Tot acest traseu însumează în jur de 1,5 km parcurşi pe
jos, într-un spaţiu deschis, cu vizibilitate spre peisajul din preajma Munţilor
Meseş.
