VECHIUL CLUJ: CIMITIRUL HAJONGARD, BASTIONUL CROITORILOR, PALATUL RHEDEY, CASA CONTESEI-VAMPIR

     Săptămâna trecută v-am promis Biserica Piariștilor și Biserica Romano-Catolică Szent Mihaly. Însă, cum socoteala de-acasă nu se prea potrivește cu cea din târg, am fost nevoită să-i las deoparte pe piariști (biserica era închisă) și pe romano-catolici (e în renovare până anul viitor) și să aleg altceva. So, azi vă întâlniți cu Cimitirul Hajongard (Hazsongard), cu Bastionul croitorilor, Palatul Rhedey (sau Casa cu lanțuri) și casa contesei-vampir.

    CIMITIRUL HAJONGARD

     În 1585, un val de ciumă a decimat populația Clujului. Pentru că cimitirele de lângă biserici au devenit neîncăpătoare, autoritățile vremii au decis să amenajeze un cimitir. Așa a apărut Hajongard (Hazsongard sau Hasengarten - în traducere, Grădina cu iepuri sau Grădina cu aluni- încă se dispută), care, la început, avea 14 hectare și se afla în afara zidurilor cetății. Este cel mai vechi loc de înhumare medieval din România și unul dintre cele mai mari din Europa de sud-est.

    Cimitirul a fost extins de mai multe ori: în secolul XVII s-a înființat cimitirul luteran, iar în anul 1840 vechiul cimitir evreiesc. În 1885, cimitirul a fost reamenajat, astfel că multe pietre vechi au fost mutate de la locul lor, s-au delimitat parcelele și au fost plantați arbori. La sfârșitul secolului XIX, cimitirul a fost extins spre sud, deschizându-se, în 1892, noul cimitir evreiesc și cimitirul soldaților. 

    Până la înființarea acestui cimitir, nobilii erau înhumați în criptele bisericilor, iar "plebea" în cimitire. Hajongard este considerat "cimitirul tuturor", pentru că, aici, nu s-a mai ținut seama de rang, de etnie sau de avere.

    Din păcate, mi-am calculat greșit timpul necesar străbaterii cimitirului, așa că n-am apucat să văd decât o foarte mică parte. Tot din păcate, nu există o hartă a mormintelor, personalitățile nu au aleea lor, ca în Bellu, și multe monumente de patrimoniu sunt înecate în buruieni, așa că n-am putut să ajung la ele. 

    N-am reușit să găsesc cel mai vechi monument din cimitir, datat 1599, dar am găsit cea mai veche piatră de mormânt din Cluj. Este datată 1585, anul în care s-a deschis cimitirul Hajongard, și nu se află în cimitir, ci este încastrată în zidul unei case de pe strada Baba Novac. Suprapunând locul peste topografia vechiului Cluj, istoricii au ajuns la concluzia că mormântul – sau mai bine zis mormintele, căci piatra funerară vorbește despre două persoane – ar fi fost săpate în afara zidurilor cetății orașului, chiar în locul șanțului de apărare, care fusese dezafectat. Cel mai probabil, persoanele au murit în timpul epidemiei de ciumă din acel an.

    Inscripția exactă și traducerea este, potrivit unei surse, „Itt fekszik Pécs-i Tóth Theresia no s Ieánya Kata AD 1585″ - "Aici odihnește femeia Toth Theresia din Pecs și fiica ei Kata A(nno) D(omini) 1585″, iar potrivit altei surse, „Itt fekszik Pécsi Tölcséres János leánya, Kata. AD 1585” - „Aici zace Kata, fiica lui Pécsi Tölcséres János”. De altfel numele de familie Tölcséres era un nume foarte comun în Clujul acelei epoci.

    Revenind la Hajongard, aflăm și cum acesta este conectat cu un vechi sat de iobagi.

„Dincolo de mormântul familiei Telia, celebri în epocă, căci și-au făcut simțită prezența și în evenimentele de la 1918, am observat un obelisc negru pe care scrie Emil Popp. Nu atât numele atrage atenția, cât faptul că apare și inscripția de „fost proprietar în Bobohalma”. Sigur, te incită. De ce a ținut neapărat acest om să se știe și după moarte faptul că a fost proprietar în Bobohalma și unde se află această Bobohalma? Sigur, am făcut cercetări și am aflat. Potrivit legendelor, Bobohalma este o localitate înființată chiar de către populația dacică, în perioada în care aceasta se retrăgea din fața năvălirilor romane. Singura atestare documentară din vremurile trecute este a bisericii din sat, prin secolul XII-XIII. Bobohalma a fost un sat de iobagi până după 1849. Atunci cumpărase Emil Popp terenul de acolo.” (Ioan Ciorca, istoric)

    Probabil că Emil Popp a simțit nevoia să clarifice, chiar și după moarte, faptul că el nu a fost iobag, ci proprietar.

 

    Prima femeie parașutist, cu brevet, a României și campioană europeană și mondială la parașutism, Smaranda Brăescu semna în anul 1946, alături de alți reprezentanți de marcă, un memoriu prin care Comisia Aliată de Control era înștiințată cu privire la falsificarea alegerilor din România. Din păcate, documentul înaintat delegatului american a fost înmânat de către acesta delegației sovietice. Desigur, toți cei care au semnat documentul au fost supuși opresiunii comuniste. Condamnată la 2 ani de închisoare, Smaranda reușește să se ascundă de autorități, însă este nevoită să își schimbe numele.

    Bolnavă, a fost operată sub numele de Maria Matei, iar la sfârșitul anului 1947 ajunge la Jucu, fiind ascunsă la ferma Congregației Maicii Domnului din Cluj, de data aceasta sub numele de Maria Popescu. Smaranda Brăescu trece în neființă la Clinica Universitară a Dr. Iuliu Hațieganu, pe 2 februarie 1948, unde era îngrijită. Este înmormântată în secret în Cimitirul Central din Cluj, sub numele de Maria Popescu.

    Poveștile acestea se pierd în negura timpului, însă. În anii ’70, neavând cine să plătească taxele pentru prelungirea păstrării locului Mariei Popescu, acesta este concesionat unei alte persoane.

    În 2 noiembrie 2018, Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii – filiala Cluj a făcut posibilă, în anul comemorării a 70 de ani de la trecerea Smarandei Brăescu în eternitate, dezvelirea monumentului închinat acesteia în Cimitirul Central din Cluj. Au participat la eveniment Divizia 4 Infanterie, Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, înalți prelați, reprezentanți ai autorităților locale și reprezentant al Ministerului Apărării Naționale. 

     În Cimitirul Hajongard se află și singurul monument funerar în stil neo-roman din Cluj: capela-cavou a familiei Bethlen, construcția fiind încheiată în 1867.

     Capela este unul dintre cele mai interesante monumente funerare din oraș. În capela-cavou își dorm somnul membrii familiei celebrului Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei în perioada 1613-1629, fratele acestuia Ștefan și alți membrii al celebrei familii maghiare. “Este cavoul nobiliar al aristocrației din Transilvania care a fost făcut foarte somptuos. Este realizat în stil neoroman și este singura construcție în acest stil din Cluj-Napoca. A fost imaginat ca un loc unde să fie așezate nu doar sicrie simple ci și unele cu motive artizanale și statui”, (Gaal Gyorgy, președintele executiv al Fundației Hajongard și președintele Asociației Kelemen Lajos pentru ocrotirea monumentelor).

    În stânga și dreapta altarului sunt înmormântați ultimii doi descendenți ai familiei Bethlen de Iktar. Mai este înmormântată și mama celor doi, care a murit în 1845.  În Transilvania, au fost două familii Bethlen (de Iktar și de Beclean) și fiecare au avut două blazoane diferite. Din familia Bethlen de Iktar, cei mai cunoscuți sunt Gabriel (Gabor) și Ștefan (Istvan) Bethlen. Toți ceilalți renumiți cu același nume provin din familia Bethlen de Beclean care au blazon un șarpe, iar cei din Iktar au o lebădă.

    Pe lângă membri ai familiei Bethlen, în capelă mai este înmormântat și Banffy Miklos, scriitor, politician, ministrul al Ungariei, după primul război mondial și prefect al Clujului. El a murit în 1950 la Budapesta unde a și fost înmormântat. În 1976 a fost exhumat, incinerat și urna a fost adusă în acest cavou în 29 octombrie 1976.

    Urna cu cenușa lui Banffy Miklos a fost depusă în capela familiei Bethlen pentru că, pe parcursul anilor, numele Bethlen s-a pierdut în urma căsătoriilor cu bărbații din familia Banffy. “Cavoul a fost făcut de familia lui Gabor Bethlen de Iktar. Pe parcursul istoriei familiei Bethlen de Iktar nu s-au mai născut băieți care să ducă numele mai departe. Prin căsătorie, moștenirea a intrat în posesia familiei Banffy. Bunicul lui Banffy Miklos a avut soție Bethlen. Din acest motiv este numit și cavoul Bethlen și cavoul Banffy, dar blazonul aparține familiei Bethlen. Acum cavoul aparține Eparhiei Reformate din Ardeal, după ce a fost donat de către Banffy Miklos”, (Gergely Erzsebet, din partea Asociației Hajongard).

    Din păcate, în curtea cavoului sunt aruncate, unele peste altele, pietre funerare vechi, de pe la 1800, aproape complet șterse.

    O altă criptă, despre care bănuiesc că aparține baronului Josika (proprietarul Casei cu picioare din Piața Unirii). Blazonul pare același. Se pare că aceasta este una dintre cele trei cripte din cimitir deschise publicului, însă eu n-am încercat să intru. Cavoul este alcătuit din două părţi, partea de sus e ca un fel de capelă, partea de jos e cripta. Scări în spirală coboară, prin beznă, la cămăruţa unde se află sicriele. Un grilaj de fier din tavan reprezintă partea din podea din încăperea de sus. Acoperişul e apoape distrus, iar în urmă cu câtva timp, un incendiu a cuprins şi partea laterală.

    În cimitirul Hajongard se află și mormintele lui Leon Daniello și al soției sale, Elena. Leon Daniello a fost primul profesor de pneumoftiziologie din învățământul medical românesc. Spitalul de Pneumoftiziologie din Cluj îi poartă numele. Elena Daniello, medic cu studii la Paris, a fost una dintre "muzele" lui Lucian Blaga.

    Emil Racoviță, fondatorul biospeologiei. Din păcate, piatra lui de mormânt e destul de neîngrijită.

     Brassai Samuel, lingvist și profesor, considerat ultimul polihistor (cunoscător al mai multor domenii de specialitate) al Transilvaniei. Vechiul colegiu unitarian din Cluj îi poartă numele.

    Victor Papillian, medic, autor al Tratatului de anatomie umană, luptător anticomunist. Facultatea de medicină din Sibiu îi poartă numele.

    Dominic Stanca, medic primar ginecolog-oncolog, profesor universitar la Facultatea de Medicină din Cluj, delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, fondatorul (pe banii lui) și conducătorul primei clinici de obstetrică-ginecologie din Transilvania, fondatorul Spitalului de Femei din Orăștie, al Spitalului public din Orăștie și al unui spital pentru Crucea Roșie din Suceava. Clinica din Cluj îi poartă numele, Clinica de obstetrică-ginecologie Dominic Stanca.

Emil Isac, scriitor

Traian Pop, juriștii știu de ce. A fost unul dintre cei mai mari profesori de drept penal din țară, membru al Academiei Române, persecutat de comuniști. A fost repus în drepturi în 1994.

Alte bijuterii de artă, vechi și cam lăsate în paragină

BASTIONUL CROITORILOR

    Este singurul bastion rămas din cele 18, care compuneau fortificația medievală a Cetății Castrum Cluj, fiind construit în secolul XV, cu fonduri oferite de Breasla Croitorilor.

    Construcția bastionului este legată de privilegiile acordate Cetăţii Regale Castrum Clus de către regele Sigismund de Luxemburg în anul 1405. Orașul a primit titlul de „Oraş Liber Regal", care a contribuit la dezvoltarea sa ca centru comercial.  Noul statut primit a dat, de asemenea, locuitorilor dreptul de a construi ziduri, bastioane şi turnuri de apărare. 

    Nu este cunoscut anul exact în care a fost construit, însă se susține ipoteza că trebuie să fi fost înainte de 1475, deoarece atunci a fost menționat pentru prima dată într-un document oficial. 

    "Între secolele IX și X, Clujul era doar o mică aşezare numită Castrum Clus, ocupând numai 7 hectare de teren. Dar dezvoltarea sa a dus la nevoia unui sistem de apărare mai solid. Locuitorii au înaintat o cerere oficială lui Sigismund de Luxemburg, pentru a construi o fortificaţie mai mare. Aceasta a fost aprobată în 1405. Noua fortificație urma să fie ridicată cu sprijinul diferitelor bresle și să cuprindă o suprafață de 45 de hectare. Bastionul a fost finanţat de breasla croitorilor, în a cărei grijă va rămâne pentru mulți ani.

    Bastionul Croitorilor este situat în colțul de sud-est al fostei cetăti şi este realizat din piatră fălţuită. A mai rămas şi un zid de piatră, ale cărui creneluri si găuri pentru arme sunt încă vizibile. 

    Dintre cele 18, acest bastion a fost asediat cel mai des. A suferit, de asemenea, devastări în mai multe rânduri, dar a fost reconstruit și restaurat de fiecare dată. În 1627, a explodat din cauză că a fost lovit de fulger. Principele Gabriel Bethlen (1580-1629) l-a reconstruit, eveniment care a fost comemorat prin plasarea unei plăci inscripţionate pe partea de est. Această placă este ceea ce a dus la numele eronat de "Bastionul Bethlen" dat turnului." (Ziarul Imperial Transilvania).

    Martor la evenimente istorice importante, Bastionul Croitorilor și-a început “cariera” de apărare a orașului, în mod mai semnificativ, în anul 1601. Acest an are o încărcătură istorică deosebită, căci fiind capturați după bătălia de la Mirăslău, Baba Novac (generalul lui Mihai Viteazul) și preotul Saski au fost torturați și executați în cetatea Clujului, de către nobilii transilvăneni. În apropiere de Turnul Croitorilor, a fost apoi expus trupul tras în țeapa al lui Baba Novac.
    Întors de la Viena în același an, Mihai a recucerit orașul și, în semn de apreciere pentru fostul său general, a înfipt un steag pe locul execuției.

    Pe peretele sudic a fost montata o plăcuță cu textul: ,,După bătălia de la Guruslău, din 3 august 1601, Mihai Viteazul a poposit cu oastea sa în Cluj în 11-15 august 1601, cinstind la Turnul Croitorilor memoria generalului Baba Novac.”
    Statuia celui din urmă a fost ridicată în anul 1975, în spațiul verde de lângă bastion, realizată fiind de sculptorul Virgil Fulicea.

   În zilele noastre, în urma demersurilor de conservare și restaurare realizate sub egida Consiliului Local și Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, Turnul Croitorilor a devenit un simbol cultural, fiind un Centru de Cultură Urbană. El adăpostește o cafenea, o expoziție care ilustrează istoria breslei croitorilor din Cluj, precum și spații care găzduiesc diferite evenimente culturale, prelegeri, expoziții sau concerte.

 

PALATUL RHEDEY (SAU CASA CU LANȚURI)

    Palatul Rhedey își are numele de la familia care l-a cumpărat la începutul secolului XVIII. 

    În jurul anului 1500 pe locul actualei clădiri se aflau patru case de patricieni clujeni. Pe locul lor s-a ridicat Palatul Rhedey în stil eclectic. În acea epocă strada Napoca de astăzi se numea ulița Fânului, întrucât din zona complexului Hasdeu până aproape de Mănăștur se întindeau Fânațele Clujului.  Clădirea era cunoscută, la vremea respectivă, sub denumirea de Casa cu lanțuri, dintr-un motiv practic: zidurile sale dinspre Ulița Fânului erau protejate cu lanțuri, căci pe-acolo treceau carele cu fân.

    În același secol XVI, prin anii 1590, aveau loc cele mai vechi reprezentații teatrale din Cluj (datate), însă acestea erau doar ocazionale. Conform unui document al vremii, se atestă participarea judelui orașului la spectacole de comedii puse în scenă de studenți, iar la unul dintre primele spectacole atestate la Cluj, în clădirea Colegiului Unitarian, ar fi participat chiar și principele Gabriel Bethlen.  

    În anii 1680-1690 clădirea a fost cumpărată de aristocratul Laszlo Szekely. Soția acestuia, Sara de Bulușd, era, se pare, fiica unui boier din Moldova. Din inițiativa Sarei și sub supravegherea ei, clădirea a fost refăcută în 1698. În curtea interioară, pe partea stângă de la intrare, se păstrează și azi blazonul Sarei.

    În secolul al XVIII-lea, casa a fost unificată cu alte trei case vecine de pe ulița Fânului (strada Napoca). Tot atunci, proprietarul Janos Rhedey adaugă vechii clădiri încă un etaj. Pe frontispiciul imobilului se găsesc blazonul lui Rhedey, cu inițialele RJ și semnul coroanei de nobil cu nouă perle vizibile, însemnul rangului de „conte”. A mai existat încă un blazon pe peretele clădirii, distrus în anii 1950 și refăcut recent, cu ocazia renovării clădirii. 

    În 1792, avea loc prima reprezentație de teatru în Palatul Rhedey în urma inaugurării oficiale, aici, a primei săli din Cluj în care urmau să se desfășoare în mod regulat spectacole de teatru (lua ființă astfel prima instituție teatrală clujeană). Această permanentizare a teatrului clujean a fost posibilă cu sprijinul financiar al baronesei Rhedey Johanna, care a donat sala de bal a palatului, iar spectacolele erau susținute de trupa de teatru condusă de Gyorgy Aranka.

    În secolul al XVIII-lea avea loc o nouă „unificare” a casei cu lanțuri cu alte trei case vecine de pe Ulița Fânului. Ulterior, Janos Rhedey, proprietarul clădirii la acel moment, îi adăuga acesteia încă un etaj. Această strategie, de a achiziționa mai multe clădiri vecine și de a le transforma apoi în palat, a fost preluată de la familia Banffy, care făcuse deja același lucru. Noul palat permitea acum organizarea saloanelor culturale, care erau o adevărată modă a acelor vremuri, în rândul aristocraților. Familia Banffy își primea oaspeții într-o sală a actualului Muzeu de Artă, familia Tauffer ținea astfel de întruniri culturale în casa din Piața Muzeului, familia Petricevich-Horvath în clădirea actualului Muzeu Național de Istorie a Transilvaniei (Palatul Reduta).

    Johanna Rhedey era pasionată de cultură, ținând în sala de bal a palatului un salon muzical și literar.  Se spune că baroneasa era mai „liberală”, salonul familiei Rhedey devenind „cel mai strălucit și cel mai frecventat”, fiind un loc de întâlnire pentru doamnele din înalta societate clujeană și ofițerii din armata imperială. Totodată, se pare că baroneasa era și proprietara unui bordel aflat pe str. Inocențiu Micu Klein. 

 

Blazonul Sarei, aflat în curtea interioară a imobilului de pe strada Napoca nr 2

 CASA CONTESEI-VAMPIR (CASA FILSTICH KEMNY)

    Înainte de epoca barocă, această reşedinţă era una dintre cele mai râvnite şi mai opulente clădiri din centrul oraşului. Chiar dacă astăzi pare că se pierde între celelalte clădiri aflate pe latura vestică a Pieţei Unirii. Ancadramentul din prima curte a clădirii ne spune dovezi clare ale existenței clădirii. Se poate observa că poartă numele lui Petru Filstich și este inscripționat anul 1597. Locuinţa a fost construită între secolele XVI-XVII de către familia Filstich, care făcea parte din breasla aurarilor.

    Istoria acestei clădiri începe cu Petru Filstich Jr. care a obţinut de la generalul Gheorghe Basta dreptul de a preschimba aurul. Gheorghe Basta, cel care are responsabilitatea morală a uciderii lui Mihai Viteazu, a devenit conducătorul Transilvaniei, ca urmare a numirii sale de către Casa Imperială de Austria. Numele Filstich e inscripţionat pe ancadramentul unei uşi, care poate fi văzută şi azi în curtea interioară.

    Moștenită din tată în fiu, longevitatea casei a căpătat importante valențe istorice. Documentele vremii vorbesc despre prezența unor mari personalități în casa cu pricina. Registrele juridice din anii 1606-1608 atestă prezența lui Paul Krausenegg, în anul 1603, în Casa Filstich Kemeny. Acesta a fost un important comisar imperial. În această vizită, i-a fost alături generalul Gheorghe Basta. În continuare, ziua Rusaliilor anului 1607 a adus în casa mult râvnită un candidat la la scaunul princiar, Valentin Homonnai. Un an mai târziu , casa devine locuită de Dionisie Bánffy, alături de soția sa, Ana Báthory.

    În 1608, Ana Bathory, sora principelui Gabor Bathory (Gabriel Bathory), se căsătorește, la Cluj, cu Dionisie Banffy de Lasonc. Căsătoria dintre cei doi durează doar patru ani, Dionisie murind în 1612. Văduvia nu durează mult, Ana recăsătorindu-se în 1613 cu Sigismund Josika. Deși nu se cunosc multe despre viața ei amoroasă, se spune că Ana a fost amanta principelui Transilvaniei, Gabriel Bathory, propriul frate.

    Însă nu viața ei amoroasă a făcut-o celebră pe Ana, ci numeroasele zvonuri care o înconjurau. Se spune despre ea că ar fi fost o femeie foarte frumoasă, de aici apărând și numeroase zvonuri, multe dintre ele, după cum consideră și unii istorici, din invidie. Se spunea că Ana, precum verișoara ei, Elisabeta Bathory, obișnuia să se scalde în sângele fecioarelor , pentru a-și menține tinerețea. Numărul fecioarelor care au fost sacrificate de Ana pentru acest ritual nu este cunoscut. Desigur, aceste vorbe erau răspândite doar la stadiul de bârfă. Pe scurt, din gelozie, rivalele din societate, dar și Gabor (Gabriel) Bethlen, un alt principe al Transilvaniei, al cărui scop era averea ei, o acuză pe frumoasa Ana de vrăjitorie.

    Astfel, Gabriel Bethlen, începe un proces împotriva Anei, acuzând-o de vrăjitorie, magie neagră, incest și că și-a ucis primul soț. Multe dintre aceste acuzații erau, însă, lipsite de temei. Aceste acuze îi aduc Anei trei procese de vrăjitorie, fiind cercetată timp de 7 ani, încheiate prin condamnarea ei în exil și confiscarea averii, în 1621. Averea ei a intrat în posesia principelui Gabriel Bethlen.

    În ceea ce o privește pe Elisabeta Bathory, trista ei faimă pare a avea la origine acuzaţiile fabricate de Gyorgy Thurzo, care intenţionase să-şi însuşească averea ei. Astfel, văduva Elisabeta a fost supusă unui proces, fiind acuzată de uciderea tinerelor ei servitoare. În urma procesului, a fost închisă într un turn al castelului ei, unde s-a îmbolnăvit, decedând la 21 august 1614.

    Bogăţia familiei Filstich a stârnit invidia contemporanilor. Din acest motiv, blazonul familiei, reprezentând un inorog, păstrat în curtea interioară, este însoţit de deviza „Virtutis comes invidia”, adică „virtutea este însoţită de invidie”. În secolul al XVIII-lea, clădirea a fost achiziţionată de nobilii din familia Kemeny, care au adaptat-o noilor cerinţe de confort ale epocii. Faţada actuală a clădirii datează din epoca barocului târziu, pe ea fiind reprezentate cele patru anotimpuri şi Sfântul Florian, înconjurat de case mistuite de flăcări. Se spune că această clădire a fost ocolită de unul dintre incendiile care au devastat Clujul.