Clujul medieval și-a trăit din plin capitolul lui de intrigi,
infracțiuni, mistere și cazuri neelucidate, pasiuni neînțelese și
mistuitoare. Se trăia intens (și scurt) în orașul comoară al Transilvaniei. Răsfoind volumul „Povești despre Cluj” (ed. Școala Ardeleană,
2015, coordonator Tudor Sălăgean), aflăm întâmplări interesante despre
clujenii de altădată. Nu pot să nu mă gândesc dacă și strămoșii mei au fost implicați în cele două fapte petrecute la abația Cluj Mănăștur, având în vedere că tata a fost mănășturean, din sat.
VENDETTA DE LA CLUJ (1327-1340)
În 1327, au început problemele între două familii din Cluj: Petru, fiul lui Felician, și rudele sale, pe de-o parte, și comitele Stark, Zekul, și rudele, pe de altă parte.
Lucrurile păreau să se fi rezolvat la un moment dat, însă violențele izbucnite în Duminica Floriilor, 5 aprilie 1338, contrazic aparențele. În plin centru al orașului, Petru și rudele sale se năpustesc asupra neamurilor lui Stark, cu arme albe: pe unii i-au rănit, pe alții i-au dezmembrat, pe alții i-au zdrobit cu ciomegele.
În același an, rudele fugare ale lui Petru, condamnate, între timp, la pedeapsa capitală, au intrat pe ascuns în oraș și au incendiat casele fiilor lui Stark. Aceștia, alături de familiile lor, au murit arși de vii.
Timp de doi ani, Petru și rudele sale au trăit prin pădurile din preajma orașului, organizându-și o bandă de infractori bine înarmată. În cele din urmă, mica „oaste” a lui Petru a fost distrusă de intervenția trupelor vice-voievodului Peteő Derencsényi.
Nu se cunoaște motivul acestor violențe și ce anume l-a făcut pe Petru să comită aceste crime și infracțiuni împotriva familiei lui Stark. Poate vreo intrigă amoroasă ca cea dintre Romeo și Julieta?
CRIMA DE LA CHINTENI (1360, IARNA)
Același vice-voievod Petru solicita, în 18 decembrie 1362, o anchetă cu privire la atacul de la abația Cluj Mănăștur, dat de judele din Feneș (actualul Florești).
Judele Hench a atacat abația alături de sașii din Feneș, Andrei morarul din Cluj și alți prieteni și rude. Peste 23 de indivizi „înarmați ca de război” l-au căutat, aici, la abație, pe Paul de Suceagu, fiul lui Chuey, pe care l-au scos din mânăstire și l-au decapitat.
Cazul a fost alarmant și datorită faptului că victima nu a beneficiat de dreptul de azil al abației. Iar un semn de întrebare rămâne și aici: ce o fi făcut Paul de Suceagu de a reușit să stârnească o asemenea ură?
REBELII CARE ȘI-AU GĂSIT SFÂRȘITUL LA BACIU (1438)
Abația de la Cluj Mănăștur își avea locul destinat execuțiilor la Baciu, spre pădure. Aici a fost executat liderul principal al răscoalei de la Bobâlna (1437-1438), Anton cel Mare din Buda. Erau vremuri tulburi și violente. Alți nouă lideri ai răscoalei au avut parte de o moarte îngrozitoare pe dealul Turdei, fiind trași în țeapă. Rezistența eroică a celor implicați în răscoală, în Cluj, alături de orășenii săraci și de țărani s-a încheiat în ianuarie 1438. Anton a fost, atunci, capturat de nobilime și, cel mai probabil, măcelărit la Baciu, în locul destinat execuțiilor, al abației. Era la modă, pe-atunci, ca bucăți din corpul rebelilor să fie expuse prin locurile în care au activat, ceea ce probabil s-a și întâmplat în cazul lui Anton.
UCIDEREA LUI LADISLAU PONGRAC (1463)
Ladislau Pongrac era guvernatorul abației de la Cluj Mănăștur, la vremea aceea. Mai era, printre altele, și vărul primar al regelui Matia Corvin. Acest lucru nu l-a salvat însă de mânia clujenilor sătui de „abuzurile, injuriile, molestările, prădăciunile și vexațiunile… pe care alesul domn Ladislau” le făcea. Clujenii făcuseră numeroase plângeri către voievodul Ioan Pongrac, fratele lui Ladislau. Aflăm despre întreaga poveste din scrisoarea magistratului din Cluj către magistratul din Sibiu, căruia i se cere să îi explice regelui Matia situația.
Aparent, Ladislau se pornise „ca un turbat mânat de diavol prin oraș”, a rănit clujeni, a spart ușile caselor, le-a spart casele de valori, i-a jefuit, a atacat oameni obișnuiți, aflați atunci prin oraș. Aceste acțiuni i-au atras mânia incontrolabilă a clujenilor, care l-au ucis în mod violent. Crima a dus la asedierea orașului de către voievodul Ioan Pongrác, cu ajutorul cavaleriștilor sibieni și a tunurilor de asediu din Ocna Sibiului. Astfel, devenise clar că magistratul din Sibiu nu reușise să intervină pentru Cluj pe lângă regele Matia. Acesta, de altfel, în aprilie 1464, acorda Sibiului dreptul de a-și alege liber judele regal, probabil o răsplată pentru contribuția Sibiului la pedepsirea clujenilor.
CUM A SFÂRȘIT, LA CLUJ, PREOTUL STRATEG
Dacă e să învățăm ceva din aceste povestiri despre Clujul medieval ar fi că, în acea perioadă, clujenii erau foarte hotărâți în a oferi exemple de justiție, iar metodele erau foarte brutale. Exemplu în acest sens e și cazul preotul paroh Laurenţiu Meszaroş, unul dintre liderii războiului țărănesc condus de Gheorghe Dozsa. Laurenţiu Meszaroş era preot paroh în comitatul Pesta, undeva la aprox. 74 kilometri de Budapesta de astăzi. De acolo a pornit cu trupele sale și a pătruns în Maramureș, Satu Mare și Crișana. Deși a reușit să învingă banderiile nobiliare din Oradea, Cheresig și Săcuieni, Laurențiu Meszaroş a fost nevoit, ulterior, să se alăture comandantului suprem în atacul asupra Timișoarei.
La Timișoara, Dozsa este înfrânt și executat 5 zile mai târziu (20 iulie 1514). Alături de Anton Hoszu, Meszaroş scapă de la Timișoara și continuă rebeliunea prin Transilvania. Obține o serie de victorii la Oradea, Zalău sau Cluj. În Cluj, reușește să intre cu trupele răsculate rămase, după ce promite judelui că nu va provoca distrugeri. Este, totuși, înfrânt aici și se retrage spre Oradea, scăpând din nou ca prin minune de pe câmpul de luptă. Preotul era un lider carismatic și un foarte bun strateg, însă moralul rebelilor a fost zdruncinat, la un moment dat, de un tunet puternic din timpul discursului ținut de Laurențiu. Lupta finală de la Biharea era sortită eșecului, pare-se, iar, la finalul ei, pe câmpul de luptă, au rămas 3000 de rebeli morți.
Iubit de mulți dintre cei care-l urmau, preotul a fost trădat, însă, chiar de cei pentru care luptase. Țăranii l-au capturat și l-au predat voievodului, care i-a amnistiat pe cei care l-au trădat pe preot. Laurenţiu Meszaroş a fost condamnat la moarte. Execuția a avut loc la Cluj, în piața publică, într-un mod brutal. Ars pe rug, tras în țeapă, ars pe rug din nou – nu se mai știe ordinea exactă. Cert este că preotul paroh răsculat a avut parte de o moarte brutală.
EROARE JUDICIARĂ ÎNTR-UN CAZ DE OMOR (1582)
O crimă oribilă a avut loc în secolul XVI, în satul Mănăștur, astăzi cel mai mare cartier al Clujului. Doi copiii, care păzeau podgoria satului, au fost loviți în cap.
Potrivit informațiilor descoperite de specialiști, mamele celor doi
copii s-au înfățișat stăpânului moșiei, respectiv starețului mănăstirii
de la Calvaria, spunând ce s-a întâmplat. Starețul era un anume Matias,
care era novice în a face cercetări penale.
„Astăzi observăm că atunci când autoritățile ezită și nu iau măsuri în
mod operativ și corect, oamenii tind să își facă singuri dreptate. Să
iasă în stradă, să facă scandal și să încerce să își impună punctul de
vedere și să facă dreptate. Asta se întâmpla și odinioară. Lumea din
Mănăștur s-a revoltat. Toată lumea s-a strâns în fața abației și a cerut
ca suspecții să fie prinși. Cine erau acești suspecți? Erau patru
păstori români din comuna Baciu, care își pășteau oile undeva în zona
Hoia”(Gabriel Rusu, istoric)
Astfel, cei patru păstori au fost duși la mănăstire unde li s-au pus
întrebări în legătură cu cele întâmplate, dar, din lipsă de probe, nu au
putut fi reținuți, așa că au fost liberi să plece. După două zile
de la incident, din cauza traumatismelor suferite, cei doi copii au
murit, fără să discute cineva cu ei, să încerce să obțină informații în
legătură cu atacatorii. Așa că mamele, împreună cu alți locuitori ai
satului Mănăștur au mers iar la abate, să ceară dreptate.
„Abatele și-a trimis din nou oamenii în zona Baciului, au fost arestați
iarăși cei patru păstori și aduși în incinta mănăstirii. În acest
moment, rectorul nu a făcut niciun act procedural, care astăzi ni s-ar
părea firesc, cum ar fi să caute probe, să vadă dacă într-adevăr acolo
s-a întâmplat fapta. Să vadă dacă nu găsește urme ale păstorilor la fața
locului. Abatele nu a vorbit nici cu copiii cât erau încă în viață, să
ceară informații despre autori, să îi descrie, să spună ce limbă
vorbeau”(Gabriel Rusu, istoric).
Abatele nu știa ce să facă cu cei patru suspecți și a cerut sfatul judelui
de la Cluj, care i-a spus să îi separe pe cei patru suspecți, ca să nu
își poată crea un alibi. Fiindcă mănăstirea nu avea celule, cei patru au
fost închiși, separat, în hambare. Însă locuitorii erau neliniștiți. Voiau ca cei care îi reprezintă să rezolve problema, să fie trași la
răspundere cei vinovați. Mănășturenii s-au adunat iar la ușa mănăstirii,
așa că starețul a organizat în grabă un proces, în cadrul căruia cei
patru păstori din Baciu au fost tortuați pentru informații.
„Lumea se adună din nou la ușa abației și cere să se facă dreptate.
Abatele Matias convoacă juzii satelor din subordine și în curtea abației
are loc procesul. Mănășturenii voiau să vadă că abatele ia măsuri.
Pentru fapta de omor, pravilele evului mediu prevedeau pedeapsa cu
moartea. Cei patru păstori riscau pedeapsa capitală. Pentru asta, însă,
era nevoie de un proces. Procesul are loc de față cu mănășturenii și cu
juzii. Păstorii sunt supuși la chinuri. Sunt arși, schinjuiți.
Anchetatorii încercau să le smulgă mărturisiri. Cert este că, în mod
permanent, cei patru păstori au negat că ei ar fi ucis cei doi copii.
Până la urmă, au fost găsiți vinovați, deși nu existau probe evidente, și
abatele a dispus condamnarea la moarte a doi dintre cei patru păstori,
care păreau a fi cei mai vinovați”(Gabriel Rusu, istoric).
Cei doi păstori au fost trași în țeapă. Specialiștii spun că asta s-a întâmplat, cel mai probabil, în centrul satului Mănăștur.
„Cât au fost încă în viață, în agonie, pe țeapă, cei doi păstori români
strigau și își revendicau nevinovăția. Spuneau că nu ei au fost vinovați
de moartea celor doi copii. Foarte multă lume, chiar din Cluj a auzit
de cele întâmplate și chiar mănășturenii nu erau foarte convinși de
dreptatea abatelui. Judecata s-a făcut în mod superficial, a fost un
proces scurt fiindcă lumea era înfierbântată, lumea voia să vadă sânge,
să vadă dreptate. Ulterior apar câteva informații foarte interesante,
cum că, auzind de cele întâmplate, câțiva locuitori din satul Florești,au dispărut ca din întâmplare, ca și cum ar fi fost și ei vinovați”(Gabriel Rusu, istoric).
Bibliografie
Povești despre Cluj, editura Școala Ardeleană, 2015
www.cluj.com.
Monitorul de Cluj, 3.10.2019
Abația de la Cluj Mănăștur
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu