Să vă spun sincer, cam evitam Turda. Am locuit acolo, acum câțiva ani, într-o perioadă nu foarte roz din viața mea și rămăsesem cu ceva sechele. Dar, pentru că acum 12 ani n-am privit orașul prin ochi de turist, am zis, la sfârșitul lui decembrie, să dăm o tură, poate, cine știe, o să-mi schimb părerea.
Ajungem în Turda, ne lasă în autogară. Pornim, pe jos, spre centru. Nu-i
departe. Cred că toată Turda o înconjuri într-o oră.
Facem haltă de cafea la Casa Rațiu. Intru cu sfială și parcă-mi vine să
vorbesc în șoaptă. Și muzica e în surdină, ceva jazz. Știu că nu e casa lui
natală, aia e un pic mai sus și e grădiniță acum, dar totuși. E cafenea
literară și sediul Fundației.
După cafea, mergem la Muzeul de Istorie. Aici, surpriză: poarta e închisă.
Orarul de pe poartă spune că e închis în 31, în 1 și în 2. Azi e program
normal, până la 17. Vine portarul, îl întreb.
-E închis, doamnă. Se deschide în 3 sau în 4.
-Dar pe site scrie că e deschis.
-Vedeți orarul de pe poartă.
-Și pe ăla scrie că e deschis. E închis în 31, în 1 și în 2.
-Azi a fost până la 12.
-Păi arătați-mi unde scrie așa.
-Nu știu, doamnă, e închis.
Mă duc mai încolo, gugălesc, găsesc un nr de telefon și sun. Răspunde,
evident, portarul.
-Bună ziua, e deschis muzeul?
-Ce faci, mai stai?
Ha?? Îmi dau seama, într-un final, că m-a confundat. Îi repet că ar trebui
să fie deschis, face, din nou, pe niznaiul. Nu știe, nu-i din localitate.
Plecăm. Ne mai plimbăm, mai facem poze și dăm să ne îndreptăm spre P-ța 1
Decembrie, să vedem imitația miliarului de la Aiton (o bornă kilometrică
romană). Trecem, din nou, prin fața muzeului. Hopaaa, poarta deschisă. Ne oprim
în drum și mă uit insistent spre poartă. Mă vede paznicul și vine alergând.
-Vaai, doamnă, mă scuzați, am crezut că de mâine ziceți.
-Băi, omule, par proastă? De 5 ori v-am zis că azi e 30, ați zis că azi a
fost până la 12.
-Nuuu, am crezut că de mâine ziceți.
-Domnule, mâine e 31, e închis de tot. A vrut colega să plece mai repede,
așa-i? Aia cu care m-ați confundat când am sunat, pe care ați întrebat-o dacă
mai stă.
-Nuuu, vai de mine! A fost greșeala mea, am crezut că de mâine ziceți.
-Păi și poarta de ce era închisă?
- A, păi a ieșit unul cu mașina și a închis-o, că n-a știut el ce și cum.
-Ok, și dumneavoastră de ce n-ați deschis-o înapoi când ați observat?
-Că n-am observat.
Cu mine prin poarta închisă vorbise, dar l-am lăsat în pace, că deja
transpirase omul de efort.
Așa am reușit să vizităm muzeul, cu prețul, bănuiesc, al unor blagoslovenii
din partea domnișoarei curator, care, de altfel, părea foarte cultă.
Se dovedește că degeaba ești curator de muzeu (elită intelectuală, din
punctul meu de vedere), dacă ești curator în România.
Lăsând gluma la o parte, vă recomand să mergeți să vizitați muzeul. E mult
mai bine pus la punct decât cel din Cluj. Clădirea în care e muzeul a fost
construită după 1560 și a servit ca reședință temporară principilor
Transilvaniei, în timpul vizitelor în zonă, de unde și numele de Palat
princiar, având și destinația de vamă a sării. E o clădire superbă și proaspăt
restaurată.
Piesa mea favorită a fost (evident, de vreme ce vreau să mă specializez în
osteoarheologie) această prințesă gepidă, pe numele ei actual Franziska, ale
cărei rămășițe au fost descoperite în termele castrului roman Potaissa, și care
a trăit pe la jumătatea anilor 500 d.Ch. Franziska avea cam 1,5 m înălțime,
aproximativ 35 de ani, a avut mai multe nașteri și nu era obișnuită cu munca
fizică. A fost înmormântată împreună cu un întreg arsenal de bijuterii din aur
și obiecte de toaletă.
Surse:
Pe frontispiciul Bisericii reformate calvine stătea scris că a fost reabilitată de curând, pentru a primi mai mulți turiști. Cu toate astea, era închisă, așa că turiștii au admirat-o doar pe dinafară. Este cel mai vechi monument din Turda și a fost construită la începutul sec al XV-lea, în stil gotic, pe amplasamentul vechii biserici din sec al XIV-lea. Fortificația din jurul ei a fost construită între 1445-1455, din cauza atacurilor tătarilor.
Casa Kimpel a aparținut familiei nobiliare Kimpel și este, din păcate, într-o stare jalnică. Deasupra porții pentru trăsuri se observă stema familiei și anul construcției, 1784.
Surse:
Cred că cea mai impresionantă clădire, cel puțin pentru mine, a fost clădirea fostei Judecătorii. Și aceasta este într-o stare avansată de degradare. A fost construită între 1795-1806 exclusiv cu pietre fasonate aduse din castrul roman Potaissa. Pe podele, se mai văd și astăzi cărămizi care poartă ștampila LVM (Legiunea a V-a Macedonica). Înțeleg că urmează să fie reabilitată cu fonduri europene. Sper doar să n-o distrugă.
Sursă:
Miliarul de la Aiton (descoperit în 1758 la Aiton), în copie, pentru că originalul s-a pierdut, se află în fața Poștei din Turda. Acesta marca distanța de la Potaissa la Aiton și este prima atestare documentară a municipiilor (municipium) Potaissa (Turda) și Napoca. Inscripția sună cam așa: „IMPerator CAESAR NERVA TRAIANUS AUGustus GERManicus DACICUS PONTIFex
MAXIMus (tribunicia) POTestate XII, COnSul IV, IMPerator VI, Pater Patriae,
FECIT PER COHortem I FLaviam ULPiam hiSPanorum MILliariam Civium Romanorum
EQiutatam A POTAISSA naPOCAE. Millia Passuum X.", iar traducerea este „Împăratul Caesar Nerva Traianus Augustus (învingător al) germanilor (și)
dacilor, preot suprem (învestit) cu putere (tribuniciară) de 12 ori, consul de
4 ori, aclamat împărat de 6 ori, părintele patriei, a făcut (această bornă)
prin intermediul (unității militare) cohorta I Flavia Ulpia Hispanorum de
o mie de pedestrași, cetățeni romani și cuprinzând un contingent de cavalerie.
De la „Potaissa Napocae” (sunt) 14,8 km (M.P.X. = millia passuum 10 = 1.000 x
1,48 x 10 = 14,8 km).”
Sursă:
Știu că Turda este cunoscută mai ales pentru salină, dar dacă ajungeți prin zonă, nu vă sfiiți să aruncați un ochi și pe clădirile din oraș. Merită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu